Puzzle

E pe sfârșite sezonul magnoliei.
Petale presărate pe iarba crudă
Îmbie, ca un puzzle abia despachetat,
La recompunerea imaginii întregi:
Boboci roz-deschis crescuți pe
Nodurile degetelor unei
Mâini ieșite din pământ
Să apuce cerul,
Cu răbdare,
De picioare.

Advertisements

Remember The Morning Star

Au îmbrăcat-o pe Venus în plastic.
Ambalată în vid
Și amorțită de atâta încingere a decis
Să schimbe direcția, ca-n vis
sau ca-ntr-un basm științifico-fantastic.

Se-ntâmpl-acum
Și o face apoape pe ascuns,
Pe după soare,
Acolo unde i-a ajuns,
Unde-a decis că nu mai poate să apară
Și nici că vrea ea să mai lumineze
Crepusculul orei de seară.

Chiar dacă nu la fel de radiantă sau citeață,
Se-ntoarce pe cealaltă parte
Și-ncepe Ea astrul să-l poarte
Să-i arate
Calea către dimineață.

Interfețe

Ce chip frumos ascunde fiecare dintre noi!
Acea versiune beta lipsită de upgradări inutile
Care te fac să întrebi: ”Cum de s-a ajuns aici?
Chiar avem nevoie de toate aceste opțiuni?”
Parcă și viața era mai simplă când aveam o singură fereastră deschisă,
Aceea a sufletului.

Un mecanic cuantic

La câte stele sunt pe cer,
Una sigur stă să cadă.
Trag pe sfori perdeaua grea
A norilor să se vadă
Miriade de dorințe,
Unele uitate printre clipe,
Dar la care un mecanic,
Cuantic el prin definiție,
A lucrat multe milenii
Și a așteptat decenii
Pân’ să bată fierul cald
Și să calce orice fald
Ca să poată fi purtat
Ca armură, colorat
Visul materializat.

Maestrul și grăunțele

Meșter mare e pescarul de suflete,
Acela ce aruncă o dată doar plasa
Și prinde cu sutele
Grăunțele risipite de moara de piatră
Ce n-au mai-apucat sacul din căruța-ncărcată.

Le scoate deodată,
Doar cu inima să bată
Și-au și venit în barcă
La chemarea promisiunii sale care parcă sună așa:
”Moara mea va face făină de curcubeu din voi!”

Căldură

Azi e cea mai fierbinte zi.
Se întâlnesc pe cer
Soarele și toți ceilalți sori
Parcă își dau unul altuia
Razele împrumut
Pentru a simți câteva ore măcar
Răcoarea unui astru străin,
Îndepărtat, distant.
Se iubesc pe după planete răcoroase
Și dau naștere, în întunericul vid,
Unei stele înghețate în timp.

Pădure/deșert

Din Anatolya pănă-n Andaluzia nu găsești lupi pe stradă,
Decât pe cărările înguste de munți păzite de tâlhari darnici
Ce-i hrănesc cu seva artei de peșteră
Pe cei ce se opresc să asculte cântecul de meșteră
Al ciocârliei din pădurea cât o țară industrializată,
Rămasă întreagă, protejată,
De o generație tehnologizată,
Iar zimbrul se poate plimba în voia întâmplării fericite.